top
Blog No Sidebar (Page 21)

    Azi dimineata, pe la trei si jumatate, o mica parte a refugiatilor aflati in Centrul de tranzit in regim de urgenta din Timisoara, au pornit pe drumul unei noi aventuri. La ora cand scriem ei sunt deja undeva peste ocean, in zbor spre Statele Unite. Pentru ca sa poata insa sa plece, ieri in camp a fost vanzoleala mare. Printre cei mai in priza a fost Mihai Clondir, colaboratorul si prietenul nostru de la OIM. El a avut grija ca

Întâlnirea cu Mariana Mică, așa cum îi spunem noi Marianei Ianachevici, este intotdeauna un prilej de a depana amintiri placute. Impreuna ne-am adus aminte de Salvati Copiii Moldova, de Vasile Batcu, domn Profesor, Nina, Valentina, Sasa, Volodea, Andrei, Oleg, Misa, Iura, Natalia

    Am fost ieri in Piata Unirii din Timisoara sa vedem ONGfest. Desi trebuie sa recunoastem ca am primit invitatie la eveniment, am refuzat sa ne inscriem considerand taxa de participare nepotrivita. Si daca stau sa ma uit peste conceptul declarat al acestui proiect care se doreste a fi "un promotor al participarii publice, al comportamentului filantropic si voluntar, dar si o oportunitate de a aduce ONG-urile in atentia cetatenilor si a publicului larg", cu atat mai mult cred ca nu

    Au trecut doar cateva zeci de minute de cand a plecat de la noi echipa operativa dintr-un alt judet al tarii. Ne-am ales cu inca trei fete, victime ale traficului pe care sa incercam sa le reintegram in societate. Cam asa merg lucrurile la noi. Nu prea trece o saptamana sa nu primim cate o tema de reconstruit destine. Azi am primit trei, deodata.

Miercuri dupa amiaza am avut activitati creative. Daca in urma celor doua ore de curs cei mari au reusit sa isi faca cate o bratara sau un colier, pentru micutele somaleze a fost mai mult o sedinta de dezvoltare a abilitatilor, insa s-au bucurat din plin de ea. Cursul de bijuterii handmade este in programul nostru saptamanal si el se tine in special pentru victimele traficului de persoane, dar si pentru refugiati.

Unde ne găsiți

Generatie Tanara

În caz că doriți să ne vizitați