No products in the cart.

No products in the cart.

top
Despre noi (Page 2)

Așa cum v-am spus dealtfel, principalele beneficiare ale ajutoarelor pe care le primim de la prietenul nostru Hans Goran Bolin, de la Unga Liv Suedia, sunt spitalele. Printe primii care au venit ieri la sediul GTR pentru a beneficia de acestea a fost Spitalul Bega din Timișoara ca a primit cinci paturi și o masă de consultații.

La fel ca în fiecare an, începutul primăverii ne aduce două noi voluntare din Italia. Prin programul de colaborare cu Asociația Comunita Papa Giovanni XXIII, Santina și Martina au ajuns la Timișoara pe 14 martie. Ele se vor alătura echipei noastre și ne vor ajuta în programele de antitrafic pe care GTR le dezvoltă.

Zilele trecute am avut parte de o mare surpriză. Prietena noastră din Italia, Pia ne-a sunat ca să ne spună că un nou transport pentru susținerea beneficiarilor programelor noastre trebuie să ajungă la Timișoara. Era deja pe drum și urma să sosească în căteva ore. Microbuzul a fost încărcat de inimoșii noștri susținători din Pergola cărora nu putem decât să le spunem GRAZZIE!

Unde ne găsiți

Generatie Tanara

În caz că doriți să ne vizitați